Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Markó Béla
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați colegi, nu vreau să prelungesc această dezbatere, aparent pe o problemă de procedură, dar totuși eu cred că e bine-venit să încercăm să clarificăm câteva principii și mai ales că este vorba de un proiect de lege în legătură cu care eu însumi sunt de acord că trebuie să fie o urgență.
De la început am afirmat că problema exproprierilor trebuie clarificată și în continuare sunt convins că, de exemplu, în acest moment avem în Ardeal, în Transilvania, în totalitate, 55 de kilometri de autostradă, inclusiv și din cauza dificultăților privind exproprierile, nemaivorbind de prețurile enorme care s-au plătit pentru aceste exproprieri. A fost o paranteză din partea mea. Am vrut să subliniez că nimeni din partea noastră nu afirmă că proiectul privind exproprierile nu ar fi o urgență, dar acest lucru nu e un motiv pentru care să încercăm să stabilim noi reguli de procedură și mai ales să încălcăm niște reguli care, în acest moment, bineînțeles că sunt sensibile, în primul rând, pentru opoziție. Nu afirm că atunci când noi, cei din UDMR, am fost pe partea guvernamentală nu au existat interpretări exagerate sau greșite ale procedurii. Totdeauna este aparent interesul opoziției să respectăm aceste reguli, dar cei de pe partea guvernamentală, când interpretează aceste reguli, trebuie să se gândească, de fiecare dată, ce ar fi dacă ei ar fi în opoziție și cum ar comenta aceste cazuri fiind în opoziție.
Cu alte cuvinte, nicio urgență nu motivează, de exemplu, forțarea regulamentului, mai ales atunci când este vorba de cvorum și când este vorba de majoritatea necesară pentru vot asupra unei legi organice. Deci, dacă acceptăm acum că putem scădea numărul celor care lucrează într-o comisie din majoritatea necesară, data viitoare ne vom trezi că de fiecare dată vom găsi motive pentru a scădea un anumit număr de senatori din majoritatea necesară. Deci nu putem fi de acord cu acest lucru și domnul Verestóy Attila a spus un lucru foarte important: aveți o majoritate confortabilă și această majoritate confortabilă vă permite să respectați regulamentul.
Vă mulțumesc.
28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 82/21.VI.2013
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.