Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2007
other · adoptat
Ilie Merce
Discurs
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
O să încep cu o chestie amuzantă: la finalizarea materialelor pe care trebuia să le înaintăm Biroului permanent a trebuit ca fiecare membru al subcomisiei să-și precizeze poziția față de conținutul raportului și de proiectul de hotărâre. Toată lumea, toți membrii subcomisiei, reprezentanți ai partidelor parlamentare cooptate în comisie, au fost de acord. A avut o obiecțiune, că acesta este amuzamentul, domnul Dezideriu Garda. El a spus următorul lucru: „Nu sunt de acord să trecem în material că subcomisia de anchetă s-a constituit la inițiativa P.R.M.-ului!” Și noi am început să râdem: „Păi de ce, domnule?” „Păi mă judecă ai mei, mă dau afară, mă nenorocesc! Că mi s-a mai întâmplat!” Bine, el nu a fost împotrivă, s-a abținut numai la acest lucru, ca să nu se creadă că e vorba de inițiativa nu știu care.
Domnul Uioreanu, care acum e extraordinar de vehement și nu știu de ce se agită, pe tot parcursul derulării acestei anchete nu s-a mișcat deloc, nu l-a interesat. Oficial, nu a participat, nu a avut nici curiozitatea să vadă raportul. Dar a avut însă grijă... — și asta trebuie să o spunem, pentru că văd că începem să ne încurcăm în tot felul de proceduri și să nu vedem fondul lucrurilor, stimați colegi, pentru că este fondul de necontestat, și acum venim noi, cu ghilimelele, cu două puncte, cu virgulele ș.a.m.d. ...
Domnul profesor, cel care acum ne dă lecții de mare jurist, să facă treaba aceasta cu studenții lui acolo, şi să lăsăm ca în Parlament, atunci când sunt probleme serioase, să se dezbată în mod normal, fără presiuni și fără parti-pris-uri politice.
Trebuie să vă mai spun, stimați colegi, că în decursul acestei anchete au fost diverse influențe de culise, ca să temperăm, să temporizăm, că nu o să iasă nimic. Vrem ca și rezultatul acestei comisii să-l îngropăm, cum am făcut cu celelalte? Așteptăm să se dărâme cupola Parlamentului pe noi, să ne deșteptăm odată la realitate?
Nu pot să fiu de acord cu propunerea aceasta imbecilă, să mă scuze, a domnului Uioreanu... ( _I se închide microfonul._ )
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.