Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Dan Radu Rușanu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
O scurtă precizare, pentru a ști ce votăm în legătură cu acest proiect de lege. Vreau să vă spun că, în proiectul bugetului de stat pe 2010, toate cheltuielile privind fondul de salarii, deplasările, cheltuielile de protocol și toate celelalte cheltuieli ale administrației locale și centrale au fost reduse cu aproximativ între 15–20%.
În contrast cu acest lucru, cheltuielile cu salariile, fondul de salarii al institutului domnului Patapievici a crescut în 2010, față de 2009, cu 80%. Cheltuielile cu deplasările au crescut cu 40%, iar fondul de protocol cu 60%. Deși Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, în plenul ei, a redus aceste cheltuieli și nu le-a aprobat, plenul Camerelor reunite, când a aprobat bugetul de stat pe 2010, a aprobat nivelul de cheltuieli ale Institutului Cultural Român la nivelul de creștere între 60 și 80%, pe creșteri salariale, deplasări externe și fond de protocol. Subliniez: în contrast cu cheltuielile celorlalte ministere, care au fost reduse cu câte 15% și 20%.
Această informație cred că este bună pentru dumneavoastră, ca să știți cum votați. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.