Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2017
Declarații politice · retrimis
Maria Magdalena Grigore
secretar de stat în Ministerul Transporturilor
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum ați spus, propunerea legislativă are ca obiect modificarea, completarea art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ministerul Transporturilor vine cu precizarea că în textul Ordinului ministrului transporturilor nr. 75/2014 privind reglementarea activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere este prevăzută și predarea disciplinei de prim ajutor de către o persoană fizică cu studii de specialitate, inclusiv numărul de ore la această disciplină.
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciem că ordinul ministrului transporturilor, prin prevederile conținute, satisface cerința de reglementare care face obiectul acestei propuneri legislative.
Prin urmare, Ministerul Transporturilor nu susține Propunerea legislativă pentru completarea art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.