Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2010
procedural · respins
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Pentru că a fost invocată din nou Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, prin referirea la raportul ei, și eu aș vrea să le mulțumesc colegilor pentru că astăzi, de la ora 9.00, au fost prezenți în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și, cu toată seriozitatea, atrag atenția colegilor senatori de la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal că își asumă întreaga responsabilitate pentru aruncarea țării în haos instituțional.
Iresponsabilitatea de a lăsa pe ultima secundă numirea unui judecător la Curtea Constituțională, mai ales în condițiile complicate, din punct de vedere economic, social și politic, pe care încercăm să le depășim, denotă faptul că nu sunt interesați decât de plasarea și păstrarea unor oameni în funcțiile pe care le doresc, și nu de buna funcționare a instituțiilor statului.
Drept urmare, dacă nu vom reuși, având în vedere calendarul încărcat și încurcat – în special de guvernarea dumnealor – să numim un judecător pentru Curtea Constituțională, întreaga responsabilitate le revine acestora, eu neînțelegând nici acum de ce parlamentari ai puterii pun singuri bețe în roate Guvernului pe care pretind că îl susțin.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.