Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2010
procedural · adoptat
Dan Radu Rușanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Potrivit art. 64 alin. (1) din Constituția României, „Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea”.
În acest sens, s-a fundamentat proiectul de buget al Senatului României pe anul 2011 la nivelul sumei de 127.984 mii lei, din care: cheltuieli curente 107.349 mii lei, iar cheltuieli de capital 20.635 mii lei.
În cadrul bugetului propus pentru anul 2011, la fundamentarea cheltuielilor de personal s-au avut în vedere asigurarea creditelor necesare pentru plata indemnizațiilor senatorilor, a salariilor personalului din aparatul Senatului, conform organigramei în vigoare, plata sumelor forfetare pentru senatori, diurnele de deplasare ale senatorilor și ale personalului, cât și plata contribuțiilor aferente salariilor la bugetul general consolidat. La stabilirea nivelului indemnizațiilor și salariilor de bază a fost luat în calcul nivelul actual al acestora, la care a fost aplicată o creștere medie de aproximativ 14%, în condițiile în care nu există o lege a salarizării personalului bugetar adoptată.
La titlul „Bunuri și servicii”, creditele bugetare fundamentate pentru anul 2011 pot asigura funcționarea instituției în condițiile utilizării prudente și economice a fondurilor cu această destinație și achitarea către furnizorii de bunuri și servicii inclusiv a sumelor estimate a fi restante la plată la finele anului curent, ca urmare a creditelor insuficiente aprobate pentru anul 2010.
Creditele prevăzute la titlul „Transferuri între unități ale administrației publice” sunt destinate funcționării Institutului
Revoluției Române din Decembrie 1989, ordonator terțiar de credite al Senatului României.
La fundamentarea creditelor bugetare prevăzute la titlul „Alte transferuri, contribuții și cotizații la organismele internaționale”, s-a avut în vedere faptul că în anul 2011 acestea vor fi plătite de Camera Deputaților, potrivit înțelegerii celor două Camere de a plăti alternativ cotizațiile anuale datorate de Parlamentul României organismelor financiare internaționale. S-a prevăzut la acest titlu suma de numai 6.000 lei, necesară pentru plata de către Senatul României în anul 2011 a cotizațiilor la Asociația Secretarilor Generali ai Parlamentelor, organism la care contribuțiile sunt plătite anual de către fiecare Cameră a Parlamentului României.
Creditele prevăzute la titlul „Cheltuieli de capital pentru anul 2011” au fost fundamentate ținând cont de necesarul lucrărilor de efectuat la clădirea Parlamentului: realizarea unui sistem informatic integrat pentru managementul activităților, înlocuirea unor mașini, utilaje, echipamente și aparatură depășite fizic și moral, cât și efectuarea unor reparații capitale.
## Domnilor senatori,
Țin, de asemenea, să vă precizez și să vă informez că, pentru anul 2011, în luna octombrie se va organiza la București Adunarea Parlamentară NATO. Pentru acțiunile de nivel înalt ce se vor desfășura la Senat cu ocazia acestui eveniment și pentru asigurarea suportului logistic și operațional, a fost fundamentat de către direcția de specialitate din cadrul instituției proiectul de buget pentru Adunarea Parlamentară NATO – octombrie 2011, în sumă totală de 26.635 mii lei. Acest proiect de buget cuprinde cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor în sumă de 5.521 mii lei și cheltuieli de capital de 21.114 mii lei.