Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2026
procedural · respins
Sorin Moise
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi*,
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 2/2026 este un act normativ care asigură continuitatea unor programe strategice pentru agricultura României: Programul de reproducție la suine și Programul de reproducție și incubație în sectorul avicol. Discutăm despre investiții deja contractate, în valoare totală de aproximativ 500 de milioane de euro, în zootehnia românească, programe pe care ministrul agriculturii, Florin Barbu, le-a deblocat și implementat în ultimii ani.
Ordonanța de urgență nr. 2/2026 nu introduce cheltuieli noi, ea protejează investiții deja începute, afectate de crizele ultimilor ani: creșterea costurilor, întârzieri la livrarea echipamentelor și lipsa forței de muncă.* Prin această ordonanță, permitem prelungirea termenelor de implementare, astfel încât proiectele să fie finalizate, și nu abandonate.
Adoptarea acestei ordonanțe înseamnă: finalizarea unor investiții de jumătate de miliard de euro în România, reducerea importurilor de purcei și produse avicole, stabilitate
pentru fermieri, locuri de muncă în mediul rural, prețuri mai stabile pentru consumatori.