Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 noiembrie 2015
other · respins
Horia Grama
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Raport comun al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, al Comisiei pentru buget, finanțe asupra Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond cu prezenta propunere legislativă, cu adresa Pl-x 600 din 19 octombrie 2015.
Conform prevederilor art. 75 din Constituție, republicată, și ale art. 92 alin. (8) pct. 2 din regulament, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 1.087, a avizat favorabil. Guvernul, prin punctul de vedere transmis, menționează că asupra adoptării sau respingerii acestei propuneri legislative trebuie să se pronunțe Parlamentul. Ministerul Finanțelor Publice nu are observații sau propuneri asupra inițiativei legislative. Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin punctul de vedere transmis, nu susține adoptarea inițiativei legislative. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil.
Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat negativ.
Prin inițiativa legislativă se propune modificarea condițiilor referitoare la studiile absolvite și experiența profesională pe care trebuie să le îndeplinească membrii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.
În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii celor două comisii au examinat propunerea legislativă în ședința comună din 17 noiembrie 2015.
Din totalul de 24 de membri ai Comisiei pentru politică economică și privatizare au fost prezenți la dezbateri toți deputații, iar din totalul de 33 de membri ai Comisiei pentru finanțe și bănci, de asemenea, au participat la dezbateri toți deputații.
În urma analizei și dezbaterii acestui proiect, acestei inițiative, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.