Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 septembrie 2012
procedural · adoptat tacit
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 5; 6
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Să nu fiu greșit înțeles. Nu cu Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței de la Sighet am intervenit eu astăzi să iau cuvântul. Am intervenit numai pentru procedura de urgență pe care o solicită inițiatorii și, dintr-o analiză sumară, rezultă că se intenționează să legiferăm _intuitu personae_ : o anume persoană juridică să desfășoare nu știu ce activități pentru un anume scop.
Pe de o parte, este interzis prin lege de a legifera _intuitu personae_ , iar pe de altă parte, ansamblul textului de lege necesită o aplecare mai aprofundată, tocmai pentru că suntem aproape în premieră în a greși în opera de legiferare.
Drept urmare, pentru a putea să o analizăm cu maximă atenție, inclusiv din punct de vedere juridic, consider că nu este necesară procedura de urgență la o asemenea inițiativă legislativă.
## **Domnul Nicolae Rotileanu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor pe piață și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.454/2004 pentru aprobarea criteriilor de implementare a structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafață mare și definirea tipologiei structurilor de vânzare.
Acest act normativ elimină aspectele neconforme cu normele obligatorii ale Uniunii Europene, în așa fel încât să se asigure respectarea prevederilor comunitare.
Această ordonanță se completează cu definițiile parcului comercial, supermagazinului și hipermagazinului. Prin modificarea art. 15 al ordonanței Guvernului și prin abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.454/2004, rolul Comisiei socioeconomice de examinare și avizare a fost preluat de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism.
Având în vedere cele prezentate, propunem plenului adoptarea acestui act normativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.