Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2013
procedural · adoptat tacit
Ilie Sârbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Sigur că au avut loc discuții la comisii, peste tot, și m-aș opri doar la punctul de vedere al Guvernului, și cred că aici a fost o scăpare, fiindcă spune: „Apreciem că toate categoriile militare vizate trebuie să beneficieze de același regim.” Or, cele menționate, serviciile, au fost excluse. Ele au rămas la 55 de ani automat, standard. De ce? Fiindcă vine un alin. (2) din lege care spune că prevederile cu categoriile de 58, cu generalii cu trei stele, cu patru stele, și până la 60 cu aprobarea șefului de instituție, prevederile alin. (2) se aplică exclusiv Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, iar noi nu facem altceva decât, acum, am vota ceea ce spune Guvernul. Deși punctul de vedere este negativ, vedeți, spune: „apreciem că toți trebuie să beneficieze”. Și e un lucru corect, bun, pe care comisia, în integralitatea sa, l-a apreciat și, de aceea, v-aș ruga să fiți de acord să votăm acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.