Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2014
procedural · respins
Ilie Sârbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 19–20
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Sigur că înțelegem cu toții grija pe care o avem față de problemele multe pe care le are societatea românească, dar asta este una dintre cele mai grave. Doar când pronunți cuvântul ăsta, te iau fiorii. Dar, dacă ordonanța a fost publicată – înțeleg – aseară și ea produce efecte, ceea ce vrem noi să arătăm astăzi... unii dintre noi, nu toți... Sigur, înțeleg poziția inițiatorului – e firesc să-și susțină proiectul legislativ –, dar celelalte poziții, sincer, se duc într-o zonă în care ne ducem de foarte multe ori și pe subiecte care sunt triste pentru viața oamenilor.
Haideți să lăsăm lucrurile să curgă. Că a avut Guvernul inițiativă, că s-a inspirat din ceea ce a scris colegul nostru, nu mai contează. Contează că s-a rezolvat o situație și că, de astăzi, indiferent ce am face noi, ce cursă am începe astăzi, până trece de noi, până ajunge la Camera Deputaților, până se publică, mai durează, și știți bine lucrul ăsta. Or, ordonanța produce de astăzi efecte. Și atunci, nu cred că discuțiile pe tema asta ne-ar aduce vreun spor pe care îl gândesc unii – repet tot timpul, unii –, fiindcă nu sunt așa de atenți cei cărora ne adresăm noi, sugerându-le că de grija lor nu mai putem dormi. Sunt mult mai inteligenți ca noi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.