Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2011
procedural · retras
Ilie Sârbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Sunt de acord cu domnul lider Cristian Rădulescu că la Biroul permanent de luni a avut loc o discuție pe această temă și s-a spus că poate intra pe ordinea de zi, dar asta nu înseamnă scutirea de la prevederile regulamentului, respectarea celor trei zile și chiar depunerea cu o zi înainte. Până la urmă, forțând nota, acceptăm, dar să ne fie adus acum raportul, în sală, și să forțăm nota să intre pe ordinea de zi, să fie și dezbătut...
Domnul Rădulescu știe că asta înseamnă un blocaj astăzi. Dacă nu vrem să lucrăm, atunci putem să urmăm această procedură. Dacă vrem să lucrăm, într-adevăr, atunci respectăm regulamentul. Trebuie să fie un consens al liderilor de grup pe această temă, și atunci sigur că nu interpretăm forțarea notei ca un abuz, iarăși, al puterii, fiindcă suntem obișnuiți cu aceste abuzuri în fiecare zi.
Deci noi nu acceptăm și vă rog – sigur, dacă nu mai sunt luări de cuvânt – să supuneți la vot dacă-l introducem sau nu pe ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.