Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2015
procedural · respins
Horia Cristian
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Trebuie să-i mulțumesc, în primul rând, colegului meu, domnul deputat Simedru, pentru amendamentul depus, care corectează situația în care se aflau cei care aveau cele mai mici salarii din sistemul sanitar: infirmiere, brancardieri, oameni de serviciu, femei de serviciu, care a fost corectată prin amendamentele depuse, și, de asemenea, doresc să mulțumesc colegilor din Comisia pentru sănătate care au susținut aceste amendamente și au amendat și au transformat această ordonanță într-o lege care este aplicabilă.
În continuare rămâne problema legată de finanțarea acestor creșteri salariale, pentru că, după cum știți, prin Legea bugetului, bugetul alocat spitalelor nu a crescut cu niciun leu și spitalele se vor afla, în mod evident, în dificultate la sfârșitul anului, dar asta este o altă discuție.
Partidul Național Liberal va susține acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.