Ioan Ghișe

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Vă rog frumos să avem îngăduința, răbdarea să reflectăm foarte serios asupra acestui subiect, cum bine au evidențiat domnul senator Oprea și domnul senator Geoană. În mandatul trecut eram tot aici, la Senat, când se petrecea evenimentul prin care un om decidea de la sine, după care i-au trebuit Guvernului două luni să emită două proiecte, de modificare a Legii salarizării și, mai apoi, a Legii pensiilor, ca să se pună în acord cu acest amplu program, prin care

România s-a trezit că și-a dublat datoria publică externă și, doar pe bază de propagandă, în lipsa oricărui document justificativ depus la Parlament, a început caruselul de a face colaborare cu instituțiile financiare, cele trei, și, acum, ce se petrece cel mai grav este un aspect de constituționalitate și suveranitate.

Avem o lege, Legea nr. 590/2003 privind tratatele și acordurile internaționale, vă recomand cu respect art. 1 lit. o). Are o definiție explicită a ceea ce înseamnă „contract de stat”. Or, noi suntem puși în situația, cum bine evidenția domnul președinte Geoană, ca, după niște ani, să constatăm că banii s-au luat, mâncarea s-a mâncat, am mai și plasat bani afară – noi, de fapt, ne-am împrumutat ca să împrumutăm, dobânda o plătește poporul – și, din șase în șase luni, plecând de la scrisori de intenție – stimați colegi, citim Constituția, dacă acolo găsiți acest concept juridic, aș fi și eu curios –, acorduri stand-by care nu respectă Legea tratatelor și acordurilor internaționale, din șase în șase luni se modifică programul de guvernare fără acord al Parlamentului. După doi ani, vine câte un reprezentant de la Ministerul Finanțelor și spune: „Domne, programul s-a încheiat, banii s- au dus, poporul a rămas cu necazurile.”

Ce vreau să spun, domnule președinte, stimați colegi? Lucrurile trebuie schimbate exact în sensul celor prezentate de domnul președinte Geoană, adică titularul banilor este poporul român, nu suntem noi. Noi suntem niște mandatați, iar Guvernul este mandatatul nostru să aplice legea. Or, el, Guvernul, oricare ar fi, că o luăm din urmă cu câțiva ani, el stabilește scrisori de intenție, negociază secret... Păi, ce? Negocieri?! Nu negociază, face acorduri... face angajamente pentru care noi, poporul, prin Parlament, organul reprezentativ suprem al poporului, nu i-am dat mandat și, în baza acestor scrisori de intenție, ne mai trezim după aia și împrumutați, fără ca poporul să fi decis și fără ca Parlamentul să fi decis.

Or, cred că, de acum încolo, lucrurile trebuie schimbate, în sensul că logic este ca Guvernul să vină în fața Parlamentului cu o fundamentare, cu o justificare a necesității și oportunității unui împrumut public extern, dacă este cazul, a modificării programului de guvernare, dacă este cazul. În baza justificării pe care o dă Guvernul, Parlamentul acceptă sau nu, convine cu Guvernul, negociază și, când primește mandat, Guvernul se duce să facă acorduri internaționale, în baza, repet, Legii nr. 590/2003 – art. 1 lit. o).