Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Teodor Atanasiu
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Văd că este o practică în România să nesocotim ceea ce ne-am propus să facem. Ne-am propus să facem descentralizare și acum mutăm decizia veniturilor locale aici, la noi. Nu-i lăsăm pe consilierii locali să decidă dacă au
nevoie sau nu au nevoie de aceste taxe la bugetul local – fiindcă acolo se strâng aceste taxe, nu la bugetul de stat –, ci hotărâm noi dacă îi scutim sau nu-i scutim de impozite pe respectivii.
Eu v-aș propune de acum, când vrem să scutim pe cineva de impozite, să-i scutim doar pe cei care plătesc taxe la bugetul de stat. Pentru cei care plătesc taxe în altă parte să-i lăsăm pe aceia să decidă. Deci o astfel de lege ar trebui să sune așa: „Abilităm consiliile locale să poată să dea scutiri, dacă consideră că e nevoie.”
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.