Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2009
procedural · adoptat tacit
Alexandru Cordoș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Vorbim de punctul 13 – Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Aș vrea să aduc în atenție, să solicit Guvernului să vină și cu alte puncte de vedere, nu doar să facă trimitere întotdeauna la sursele de finanțare, fiindcă atunci ne vom schimba rolurile și vom încerca în permanență să găsim surse de finanțare noi, iar dânșii se vor ocupa de alte lucruri.
Vreau să amintesc faptul că este vorba despre persoane cu handicap, care au nevoie cel mai mult de surse de finanțare, și cred că este drept să realizăm faptul că, dacă la pensiile sociale am urcat cuantumul și pentru persoanele cu dizabilități, respectiv la adulți, cu toate modificările discutate în comisie, se impune cu atât mai mult să fim de acord cu acest raport de admitere.
V-aș ruga foarte mult. În comisie, toate formațiunile politice din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială au căzut de acord cu acest raport de admitere cu amendamente și le voi solicita tuturor colegilor să dea votul pentru, ca să facem, așa cum spuneam, un act de dreptate în raport cu celelalte categorii care au nevoie de aceste sume de bani.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.