Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Leonard Cadăr
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați senatori,
Este bine-venită și oportună această ordonanță de urgență pentru a stabili ordine și disciplină în transportul de persoane privind siguranța în trafic.
Însă, după cum știm cu toții, noi tindem să fim mai catolici decât papa și extindem aceste reguli acolo unde nu este necesar sau unde putem încurca lucrurile.
Pentru a obține autorizațiile în vederea efectuării acestor transporturi e nevoie de o întreagă documentație și persoane pregătite special pentru a le susține.
Închipuiți-vă o persoană autorizată sau o mică firmă în producție sau construcții, care, pentru a se deplasa la piață cu roșii și castraveți, are nevoie de o echipă de oameni pregătiți, specializați pentru a susține aceste documentații. Aici intervenim noi și le punem piedici sau îi încurcăm cum se poate mai bine și dăm posibilitatea unor reprezentanți ai autorităților de a-i urmări din boscheți pentru a le aplica măsuri coercitive sau a-i ierta.
Pentru a elimina această posibilitate, trebuie ca, prin normele metodologice emise de autoritatea competentă, să facem diferența dintre societăți transportatoare, care au ca obiect principal de activitate transportul, și persoanele autorizate sau întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier, în cont propriu, la aceeași sarcină maxim autorizată sau număr de locuri.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.