Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Domnule președinte,
Suntem în Săptămâna Mare, n-aș vrea să fiu conflictual cu colegii mei, dar nu putem să susținem orice aberație sub cupola Senatului, în ideea că dorim să avem un punct de vedere împotriva cuiva.
În primul rând, președintele de comisie este senator. Calitatea fundamentală din care decurg drepturi și obligații pentru orice membru al Senatului este calitatea de senator, nu de președinte de comisie.
În calitatea de senator, în care are drepturi constituționale fiecare senator, unul din aceste drepturi – un drept fundamental – este acela de inițiativă legislativă.
Ajungând într-o calitate de președinte de comisie, de membru în Biroul permanent, de lider de grup, niciodată nu-i încetează drepturile pe care le are ca senator. Pe cale de consecință, fiindcă este vorba... Și, să nu uităm, a existat la un moment dat în Regulamentul Senatului un drept de preponderență al președintelui de comisie, când, la voturi egale, votul președintelui de comisie, dacă era într-o parte sau alta, era decisiv. Această prevedere a fost scoasă ca urmare a unui control constituțional, tocmai în ideea că un senator, toți senatorii, indiferent de poziția lor, sunt egali.
Iată de ce nu cred că putem să facem procese de intenție unui coleg mai tânăr, care totuși este și extrem de activ și este și extrem de corect. Eu, cel puțin, unul, de câte ori am condus ședința și de câte ori am observat, nu am sesizat, iar procese de intenție nu are rost să le facem.
Nu v-am dat drept la replică, nu v-am pronunțat numele, domnule senator. Data viitoare, în Săptămâna Luminată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.