Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Varujan Pambuccian
Discurs
## Domnule președinte,
Un singur lucru vreau să subliniez, pentru că se vorbește foarte mult de tot felul de superlucruri aici. Toate aceste lucruri au fost introduse în constituțiile și legile statelor democratice după al Doilea Război Mondial, pentru că lipsa lor a adus la putere dictatori în Germania și în Italia. Și este bine, de câte ori vorbim despre lucrurile acestea, să avem în minte și această perspectivă. Aici vorbim de riscul ca la un moment dat, o minoritate politică, aleasă prin alegeri libere, folosind lipsa de protecție a majorității politice, să poată accede la putere și instaura o dictatură. Pentru aceasta sunt asemenea măsuri în toate legislațiile statelor mondiale din lume, luate în ultimii 50, 60 de ani după al Doilea Război Mondial.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.