Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2017
Declarații politice · retrimis
László Attila
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Nu vreau să intru în nicio polemică, dar aș atrage atenția membrilor comisiei că ar fi oportună o regândire un pic a modului de repartiție a acestor locuințe, având în vedere..., și v-o spun în calitate de om care are experiența acestui proces. Așa cum este formulat în lege, cel care are mai puține studii primește mai multe puncte la modul de repartizare. Și am avut surpriza ca, atunci când mi s-au prezentat diplome fără licență, punctajul conform legislației în vigoare să fie mai mare decât al celui care are licența.
Și aș profita și le-aș recomanda colegilor să revizuiască un pic și să profităm de această ocazie să aducem corecturile necesare. Pentru că am ajuns în fața instanței și instanțele au hotărât că, având în vedere că este formulată în așa fel legea, legea are prioritate, chiar dacă am încercat la nivel local să aducem corecturile necesare.
Mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.