Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 mai 2017
Informare · informare
Dumitru Lovin
Discurs
Domnule președinte,
Vă mulțumesc foarte mult pentru cuvântul pe care mi l-ați dat. Am o interpelare pentru domnul ministru al sănătății, domnul Florian Dorel Bodog.
## Stimate domnule ministru,
Din păcate, ne confruntăm cu o situație foarte gravă, statisticile arătând că aproximativ 50.000 de persoane mor anual în România din cauza unor forme de cancer, preponderente fiind cancerul de sân, de plămâni și de colon. Numai în județul Vâlcea sunt înregistrate un număr de 5.066 de cazuri, în creștere față de anul trecut și aproape dublu față de acum 10–15 ani.
Ca de altfel în toată țara, și județul Vâlcea se confruntă cu ignoranța, lipsa de educație sanitară, mizeria socială, lipsa de determinare a factorului uman, care fac ca cele mai multe cazuri să se prezinte în stadii tardive, fără șansă. De obicei se apelează la Salvare via UPU, eludând consultația la medicul de familie, programarea la medicul specialist aglomerând secțiile și cu cazuri depășite, fără șanse și cheltuitoare de buget, la pacienți, de obicei, neasigurați și fără venit și fără familie.
Situația exemplificativă pentru județul Vâlcea, în 2017, este: ianuarie – 250 de internări de zi, 183 de internări continue; februarie – 320 de internări de zi, 165 de internări continue.
Pentru Spitalul Județean Vâlcea sunt necesare anumite măsuri urgente: extinderea spațiului locativ pentru desfășurarea în condiții igieno-sanitare și circuite separate a cazurilor care necesită internare și tratamentul de zi cu personal mediu și auxiliar aferent; dotarea cu ecograf, linie ecograf cu două sonde, pentru monitorizarea bolnavilor internați; dotarea cu EKG portabil; dotarea cu aspirator secreții; dotarea la nivelul secției sau farmaciei cu stații
de preparat citostatice și echipament de protecție pentru prepararea citostaticelor și, apoi, administrarea lor.
Asigurându-vă de întreaga mea considerație, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați dacă ministerul pe care îl coordonați are în vedere o altă abordare a criteriilor de urgență, internare și tratament de specialitate pentru tratarea cât mai eficientă a cancerului, precum și pentru prevenirea noilor îmbolnăviri.
Cu stimă, solicit răspunsul în scris și oral. Deputat al ALDE, Dumitru Lovin. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.