Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2013
other · adoptat tacit
Petru Șerban Mihăilescu
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului
Discurs
## Domnule președinte, vă mulțumesc.
Îmi pare rău. Acum, cer aprobarea dumneavoastră pentru că suntem, așa, într-o atmosferă în care toată lumea stă în picioare.
Ideea de bază e că am vrut să iau cuvântul după intervenția doamnei Boagiu, legată de acele COM-uri.
Dacă-mi permiteți – ați citit imediat treaba aia –, două cuvinte doar pentru stenogramă, că doamna ministru tocmai a plecat.
Ideea este următoarea: v-aș ruga frumos, când facem aprecieri din astea, globale, să vedem despre ce vorbim. Deci toate COM-urile cu transporturile – și domnul Iliescu este aici – le-am discutat ore în șir în comisia noastră. Au fost prezentate cu foarte multă atenție, pentru că ministerul nu acceptă o serie întreagă din prevederile pachetului european. Și au fost discuții pe obiect, care au fost aprobate de Senat, cu aceste observații.
Acum, Biroul permanent a hotărât ca toate COM-urile să fie prezentate de Comisia pentru afaceri europene. Nu am nimic împotrivă, respect orice hotărâre a Biroului permanent, dar nu ne mai certați!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.