Nicolae Nasta

Domnule președinte, vă promit că o să încerc eu să fiu puțin mai scurt.

Doamnelor și domnilor senatori,

În contextul începerii noului an universitar, voi analiza public un raport din vara lui 2013 al Comisiei Europene privind situația cercetării în educația românească. Conform acestui studiu, România este „țara cu 15.000 de cercetători plecați în exterior, cu un învățământ în care există prea multă teorie, patente puține și fără aplicabilitate, cercetători puțini, un impact economic al inovării, prea multe teze de doctorat cu subiecte teoretice și investiții mult prea mici în acest domeniu ce ar putea crește competitivitatea firmelor autohtone”.

Din punctul de vedere al Comisiei, raportul prezintă succint următoarele probleme ale sistemului educațional și de cercetare-inovare, cu accent pe centrele universitare, unde domină curricula teoretică și neperformanța.

Pe scurt, carențele ar fi următoarele:

„80% din fondurile pentru cercetare și dezvoltare sunt date prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, adică Ministerul Educației.

Școala doctorală din România rămâne puternic orientată educațional, cu teze de doctorat ce au, cel mai adesea, subiecte teoretice.

Angajările în organizațiile publice de cercetare sunt blocate din 2010, în timp ce sectorul privat și-a redus dramatic numărul de cercetători.

Începând cu 1994, universitățile nu au mai primit fonduri instituționale pentru activitatea lor de cercetare. Singura lor sursă de finanțare a rămas doar cea pe proiect.”

Ca rezultat al acestor factori, conform studiului, nici economia privată, care beneficiază de oferta de absolvenți ai centrelor universitare, nu este una dintre cel mai performante din Uniunea Europeană. Cauzele sunt găsite în următoarele caracteristici:

– accesul la credite pentru IMM-uri cu activități de cercetare este, practic, inexistent, pentru că băncile consideră riscantă cercetarea;

– subfinanțarea sistemului, începând cu 1990, a provocat migrarea creierelor, lăsând țara cu o bază de cercetători cu o vârstă medie ridicată și perspective profesionale limitate;

și, atenție,

– România nu are nicio firmă listată în topul 1.000 al cercetării și dezvoltării, topul fiind realizat de Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare a Comisiei Europene și cuprinde 1.000 de companii din Uniunea Europeană și 1.000 din lume, ordonate în funcție de investițiile făcute în cercetare și dezvoltare; – balanța dintre intrări și ieșiri de cercetători este clar dezechilibrată, România fiind una dintre țările cu cele mai ridicate pierderi de personal calificat din domeniul cercetării și dezvoltării. Se estimează că, în prezent, aproximativ 15.000 de cercetători români locuiesc și muncesc în străinătate. De cealaltă parte, în România au intrat foarte puțini cercetători din Europa sau din afara spațiului comunitar. Această situație este cauzată de câțiva factori, printre care cererea mică de cercetare pe piață, salariile mici din sistem, infrastructura inadecvată a cercetării, insuficienta finanțare a unor programe care să crească atractivitatea unei cariere în domeniu și, în ultimii ani, tăierile bugetare produse din cauza crizei economice.