Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Vasile Mustățea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Aparent, colegul nostru are dreptate, pentru că Hotărârea Guvernului nr. 577/1997 și Ordonanța Guvernului nr. 7/2006 nu au legătură cu proiectul de lege aflat în discuție astăzi, dar, în același timp, vreau să confirm că suspiciunile noastre sunt corecte, pentru că și aceste împrumuturi s-ar putea să fie alocate după aceleași criterii după care s-au repartizat sumele în cazul Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 și al Ordonanței Guvernului nr. 7/2006.
Trebuie să întăresc și eu și să spun că și la mine în județ, județul Giurgiu, sumele alocate conform Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 și Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 s-au alocat tot în funcție de criterii politice. Acolo unde s-au dat bani unor primari, care acum sunt în opoziție, s-au dat în funcție de rezultatele pe care Partidul Democrat Liberal le-a obținut în 2009 la diferite tipuri de alegeri și, mai mult, președintele organizației județene PDL a făcut o declarație în presă prin care și-a asumat marele merit de a aduce acești bani în județul Giurgiu, ca și când banii ar fi fost aduși de la bugetul Partidului Democrat Liberal și repartizați acelor unități administrativ-teritoriale.
De aceea, eu vreau să-l întreb pe domnul președinte dacă poate să ne spună, până astăzi, ce unități administrativteritoriale au beneficiat de această ordonanță, ca să putem să ne dăm și noi seama cum sunt alocate și aceste sume. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.