Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 ianuarie 2010
Informare · respins
Anghel Stanciu
Discurs
## Domnule președinte,
Vă rog să-mi permiteți o scurtă precizare: domnul președinte Viorel Ștefan s-a referit la ceea ce au adus diferite amendamente în acest deficit bugetar.
Eu am venit cu un amendament care este pe poziția unu la respinse și care are destinația clară: „pentru educație”.
Cele care sunt puse acolo de comisii sunt cel de la agricultură și așa mai departe, amendamentele care au fost adoptate – așa, cel puțin, am înțeles eu din textul de adoptare – iar amendamentul meu nu este trecut la cele admise, ci este trecut la cele respinse.
Deci de aceea l-am susținut și vă rog să-l supuneți votului pe acest segment – 0,6 – pentru a completa educația și, evident, o să vină la timpul respectiv scăderea veniturilor proprii, care este imposibil de atins. Doar dacă punem iar copiii, adică pe părinții lor, care au făcut lucrul ăsta, să strângă hârtii, cioburi, să le ducă la venituri proprii.
Deci vă rog să aveți în vedere că am un amendament respins la poziția 1, și pe acela l-am susținut. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.