Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Iulian Urban
Discurs
## Domnule președinte,
Vreau să spun un singur lucru: această inițiativă legislativă pe care noi o dezbatem acum este, de fapt, reluarea unei inițiative legislative din anul 2009 pe care, de asemenea, noi am promovat-o în Parlamentul României, care a fost adoptată, la momentul respectiv, în Senatul României, prin votul tuturor grupurilor parlamentare, însă care, din păcate, a eșuat la votul în Camera Deputaților, astfel încât nu pot să nu profit de această ocazie și să spun că noi vom vota cu siguranță, din nou, această lege, însă sper ca, de această dată, colegii noștri deputați să fie mai atenți atunci când se supune la vot un proiect de lege din ordinea de zi, să încerce să citească ordinea de zi și să nu mai urmărească degetul liderului de grup, pentru că a vota în cunoștință de cauză în Parlamentul României mi se pare actul suprem de responsabilitate pe care-l poți manifesta ca reprezentant al poporului român.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.