Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 ianuarie 2010
procedural · respins
Emil Boc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Vreau să subliniez încă o dată, Acordul cu Fondul Monetar Internațional a fost adoptat prin ordonanță de urgență a Guvernului care este supusă aprobării Parlamentului. Decizia – când, cum o ratificați – vă aparține în exclusivitate dumneavoastră. Din acest punct de vedere Executivul vă stă la dispoziție pentru discuții, pentru a da explicațiile necesare.
Menționez că toate condiționalitățile și toate lucrurile pe care le-am negociat în calitate de Executiv sunt trecute în acest acord, care, potrivit legii, se ratifică de către Parlament, forma de promovare fiind a ordonanței de urgență a Guvernului pe care o avem pusă la dispoziție și se află la Parlament, la dumneavoastră. Nu avem nimic ținut secret la Guvern. Vreau să vă asigur de acest lucru.
După cum știți, resursele financiare pe care le presupune acest Acord cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, pentru că sunt cele trei entități, sunt în valoare de 20 de miliarde de euro, 13 miliarde de euro sunt direcționate spre Banca Națională a României, 6 miliarde de euro, practic, spre Guvern, un miliard de euro spre mediul bancar pentru susținerea mediului de afaceri; cei mai mulți bani merg pentru consolidarea rezervelor valutare ale țării, astfel încât să putem menține, pe de o parte, un curs echilibrat între euro și leu, iar pe de altă parte pentru a avea stabilitatea sistemului financiar și monetar național.
În privința condiționalităților, vreau să știți că nu sunt condiționalități impuse, ci sunt necesare țării. Ele fac parte dintr-un program pe care această țară trebuie să-l facă, fie că este vorba de necesitatea unei legi a responsabilității fiscale, pe care o avem în dezbatere la Parlament – cu permisiunea dumneavoastră, sperăm să o avem cât mai repede și în Monitorul Oficial al României după dezbaterea din Parlament –, fie că vorbim despre legea reformei sistemului de pensii pentru a asigura sustenabilitatea plății pensiilor în România, pe termen mediu și lung, pentru că în fiecare an suntem obligați să preluăm de la bugetul de stat milioane și miliarde de euro pentru a putea susține sistemul de pensii. Anul trecut, în jur de 1,5 miliarde de euro au trecut de la bugetul de stat spre bugetul de pensii pentru a putea fi susținut. Dacă mergem în ritmul acesta, în 10 ani vom ajunge la 6 miliarde de euro, bani pe care să-i luăm de la bugetul de stat și să-i dăm la bugetul de pensii. Și atunci ne veți întreba: unde vor fi banii pentru învățământ, sănătate, agricultură, infrastructură?
De aceea, suntem obligați, dacă vrem ca această țară să se dezvolte pe termen mediu și lung, să facem reforme care să aibă la bază principii sănătoase, iar aici este vorba despre principiul contributivității, care se practică peste tot în lume, în Europa, care să susțină un sistem de pensii. Vorbeam doar de câteva condiționalități care sunt necesare țării, nu este vorba de lucruri care să fie impuse în detrimentul intereselor României.