Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2007
other · Trimis la votul final
Adrian Moisoiu
Discurs
## Domnule președinte,
Vreau să susțin ideea – și ideea nu este a mea, ci a grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare – că trebuie să investim în educație și că trebuie să facem pași serioși în această privință.
Fără oameni care să fie convinși, fără oameni care să fie plătiți în mod corespunzător, oricâte Agenții de Asigurare a Calității în Învățământul Superior am putea înființa și alte asemenea asociații de verificare a calității în învățământ, toate sunt de pomană.
Sintetizând, domnule președinte – văd că doriți ca lucrurile să fie cât mai scurt prezentate, dar trebuie să ținem cont de importanța lor –, noi, cei de la România Mare, susținem și încă o dată propunem Guvernului, respectiv domnului ministru Vosganian și domnului ministru Adomniței, să facă toate eforturile să accepte asemenea amendamente. Nu ne interesează cine a făcut amendamentele respective. Scopul este mai important decât orice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.