Radu Ciuceanu

## Domnule prezident,

## Doamnelor ºi domnilor colegi,

Am impresia cã ne irosim ºi timpul ºi poate chiar ºi nervii. Cred cã aceste probleme au fost de mult timp dezbãtute, cred cã de mult astfel de mici ºicane au fost ridicate în practica arheologiei.

Nici nu se poate concepe o sãpãturã arheologicã fãrã o atestare a celui care o conduce ºi fãrã a se omologa într-un plan naþional de cercetare. O descoperire poate fi fãcutã ºi de un cioban ºi, slavã Domnului, avem exemplul celui care a descoperit Tezaurul de la Pietroasele. Tocmai de aceastã întâmplare trebuie sã ne ferim, printr-o legislaþie corectã, severã.

Mai mult ca oriunde, în cercetarea arheologicã se impune atestarea, se impune specialistul. Altfel, putem avea grele pierderi, pe care trebuie sã le înþelegem, sunt irecuperabile. ªi nu e timpul acum sã vã spun, ca arheolog bãtrân, cam ce s-a pierdut, ce s-a irosit în zeci de ani de când aventura arheologicã, în sensul negativ, ºi nu pozitiv, s-a desfãºurat pe meleagurile þãrii noastre.

Orice discuþie care ar relativiza problema atestãrii cred cã este inutilã. Numai specialiºtii îºi spun cuvântul ºi, în tagma noastrã, a arheologilor, numai cei care au lucrat în situri ºi în spatele cãrora zac zeci de ani de practicã.

Restul este vorbãrie, restul este stare de periculozitate, este ceea ce putem spune noi, o invitaþie la distrugerea patrimoniului naþional.

Vã mulþumesc.