L-am chemat astăzi în Parlament pe Ludovic Orban pentru a explica de ce guvernul incompetent pe care îl conduce i-a lăsat pe români pe cont propriu* în fața pandemiei.
L-am chemat astăzi pe Ludovic Orban să le spună românilor ce planuri are cu bugetul pe anul viitor.
Îi dăm astăzi ocazia să recunoască intenția PNL de a crește TVA pentru români, într-un moment în care aceștia își permit din ce în ce mai puțin să-și ducă traiul de zi cu zi.
Să le spună românilor acum, nu după 6 decembrie, cum Guvernul său va crește impozitele pentru oamenii care muncesc în România, în loc să se asigure că în vremurile grele cei bogați își plătesc corect taxele.
Orice român a înțeles de ce Ludovic Orban și guvernul său incompetent nu fac public bugetul. Dacă rămân la guvernare, vor mări TVA și vor vinde tot ce-a mai rămas de preț în patrimoniul statului*, toate companiile românești profitabile. Vor face singurul lucru pe care îl știu – să taie salariile și să facă concedieri.
Sunt convins că în ianuarie FMI va fi aici, dacă acest guvern incompetent și fără viziune rămâne în funcție.
Deja s-au împrumutat pe bandă rulantă – împrumuturi de 1.000 de euro/secundă, timp de 10 luni de zile. Împrumuturi care vor fi plătite de copiii care astăzi nu merg la școală, pentru că așa a vrut acest guvern!
Domnule Orban,
Ce încredere mai pot avea românii în Guvernul pe care îl conduceți?! I-ați mințit de atâtea ori!
Sunteți singurul guvern din istorie care a trecut bugetul țării prin asumare!
Ați spus că aveți bani în buget pentru toți. Ați mințit!
Pentru copii, pentru profesori, pentru pensionari nu ați mai avut bani!
Nici pentru antreprenori!
Nici pentru fermieri!
I-ați lăsat să se descurce pe cont propriu, pentru că ați furat banii!
În timp ce-i țineați pe români închiși în case, în timp ce le spuneați că totul va fi bine, că vor fi în siguranță, că vă ocupați de sănătatea lor!
## Domnule Orban,
Dumneavoastră sunteți adevăratul răspândac al sărăciei! Singura promisiune onorată a fost către prietenii dumneavoastră politici. Să-i faceți și mai bogați! Din banii românilor, din sutele de miliarde împrumutate!
Caracatița PNL-istă a fost singura care a prosperat în pandemie!
Ați furat până și măștile pensionarilor! Măștile care trebuiau să ajungă la cei mai vulnerabili dintre români. La cei care nu au ce mânca!
Ați furat tabletele copiilor!
Ați furat până și ventilatoarele care acum ar fi putut salva vieți omenești!
Ați scos total România din Europa! Nu doar în privința testării. Sau a școlilor pe care le țineți închise. Ci și a modelului economic european!
România riscă să piardă dreptul la fonduri europene!
Ați depășit toate normele de disciplină fiscal-bugetară care condiționează acordarea banilor europeni! Deficit record și datorii uriașe! Cele mai mari de după Revoluție!
V-a spus-o clar Comisia Europeană, nu noi, PSD!
Spuneți-le românilor adevărul, domnule Orban!
Incompetența voastră, a celor din Guvern, creează deja greutăți imense pentru acest popor!*
Incompetența voastră nu amenință doar viața și sănătatea românilor, ci și locurile de muncă, veniturile familiilor, siguranța lor alimentară! În fiecare zi cu PNL la conducere România devine tot mai bolnavă, tot mai disperată!*
Românii sunt amenințați de o creștere fără precedent a șomajului, de pierderea locurilor de muncă, o creștere dramatică a sărăciei, o creștere a prețurilor și o creștere galopantă a corupției guvernamentale.
Acestea sunt lucrurile care îi presează pe români, nu alegerile dumneavoastră!
Domnule Orban,
Uitați-vă în oglindă! Acolo veți găsi vinovatul pentru cel mai incompetent și periculos guvern din istoria României!
Asumați-vă responsabilitatea pentru situația cumplită în care ați adus România! Pentru felul în care ați condus țara în aceste vremuri de criză!
Pentru că astăzi România a devenit oaia neagră a Europei. Un exemplu negativ de cum nu se testează. Un exemplu negativ de cum nu se ajută mediul de afaceri.
În restul țărilor Uniunii Europene nu au crescut șomajul și sărăcia așa cum s-a întâmplat la noi! De ce? Pentru că ei nu au avut un Guvern Orban, care să eșueze lamentabil.
Ați stat atât de mult cu ochii în sondaje, încât ați uitat de nevoile reale ale poporului!
Știu, nu puteți să le spuneți românilor adevărul. Nu puteți să le spuneți acum că veți crește TVA.* Că le veți tăia salariile. Că-i veți da afară.
Nu puteți, pentru că vine 6 decembrie, vin alegerile, singurul lucru de care vă pasă, de fapt.
Stimați colegi,
Acest guvern a devenit mai periculos decât noul coronavirus.* Trebuie oprit! Lucrurile trebuie repuse sub control!
Spre deosebire de PNL, noi am prezentat un plan clar. Avem soluțiile, avem și oamenii potriviți pentru a controla pandemia, pentru a face țara să miște din nou.
Avem soluțiile pentru a duce Guvernul acolo unde îi este locul – de partea românilor care muncesc.
Trebuie să plecați urgent, ca România să se facă bine!* Mulțumesc.
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Apelul este centrat pe interesele de grup (PSD vs PNL) și pe acuzații de corupție politică.
„Să-i faceți și mai bogați! Din banii românilor, din sutele de miliarde împrumutate! Caracatița PNL-istă a fost singura care a prosperat în pandemie!”