Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 decembrie 2009
other · respins
Relu Fenechiu
Discurs
Domnule prim-ministru... Nu mai e aici!
Domnilor miniștri, Dragi colegi,
Suntem într-o situație bizară, hilară. Văd aici, în dreapta, un grup masiv de parlamentari – dar nu chiar așa de masiv cum și-ar dori Zeus –, care ne spune o chestiune evidentă, anume faptul că vor acorda votul acestui guvern, așa încât, tot evident este, și v-o spun eu și Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, nu vom acorda votul acestui guvern. Și nu vom acorda votul acestui guvern, pentru că nu putem să credem în acest guvern.
Acest guvern, în frunte cu premierul Emil Boc, este campion absolut la minciuni. Minciunile spuse de dumnealor au, dacă doriți, o seninătate de Oscar. Îmi amintesc că, acum aproape un an, de la această tribună, domnul ministru Pogea – amintiți-vă! – ne promitea tuturor un amănunt: că „în luna martie, din fondurile Schengen, dragi parlamentari, vă propun, vă promit tuturor, va fi finanțat Aeroportul din Iași”. Știa domnul ministru de atunci că fondurile Schengen erau deja cheltuite în momentul în care dumnealui promitea acest lucru.
De asemenea, nu pot să cred că acum, după câteva luni de la moțiuni de cenzură pe care noi, liberalii, le-am inițiat în ceea ce privește impozitul forfetar, în ceea ce privește Legea pensiilor și alte astfel de moțiuni, ne dați dreptate și ne spuneți: da, domnilor, atunci când ați făcut moțiunile de cenzură, atunci când ne trăgeați de urechi că am greșit, aveați dreptate. Abia acum, după un an de zile, vine domnul Emil Boc și ne spune că aveam dreptate, dar, cu aceeași seninătate, ne minte că va rezolva toate aceste probleme.
Domnul Emil Boc vine astăzi în fața Parlamentului României ca și cum, până astăzi, un alt guvern a fost la cârma țării și ne spune: știți ceva, oameni buni, un an de zile nu am făcut nimic, am luat numai măsuri greșite pentru economia românească, dar de mâine încolo ne deșteptăm și vom lua măsurile care trebuie. Or, astfel de chestii nu le mai înghițim, domnilor miniștri, astfel de chestii nu le mai înghițim, domnule Boc.
Acest guvern are o calitate: nu este, într-adevăr, un guvern făcut la „Grivco”. Clanurile și grupurile de interese s-au adunat direct la Palatul Victoria și acolo și-au împărțit hălcile. Așa a ajuns România să aibă un Minister al Culturii – și nu uitați, stimați colegi, suntem într-o economie globalizată, suntem într-o Europă unită, dar singurul lucru care deosebește țările Europei este cultura fiecărei țări –, nu este normal și nu este corect ca cultura românească să fie condusă de o minoritate în România.
Am tot respectul pentru domnul Hunor Kelemen. Îmi este prieten, îl apreciez, sunt convins că va face lucruri bune la Ministerul Culturii, dar nu era corect, doar pentru faptul că domnul Traian Băsescu și-a dorit să-i dea doamnei Udrea Ministerul Dezvoltării, să nu dăm cultura unui român.
Mai departe, domnule prim-ministru, domnule Traian Băsescu, vreau să vă spun că s-ar putea ca astăzi, s-ar putea, vă spun, ca astăzi să reușiți să obțineți numărul de voturi de care aveți nevoie, dar trebuie să știți că această majoritate este obținută prin șantaj și prin trădare.