Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valentin Gigel Calcan
Discurs
Domnule secretar de stat!
Ați spus că această... acest proiect de lege se referă și la cei care nu au certificat de clasificare, ceea ce, în mod normal, dumneavoastră, ca autoritate, nu aveți treabă cu cei care nu au certificate sau care și le-au pierdut. În momentul în care vrei să desfășori o activitate turistică și nu ai certificat, acesta este caz penal. Deci nu avem noi treabă cu aceștia. Noi ne referim numai la cei care sunt clasificați și aș vrea să vă spun că ceea ce propuneți dumneavoastră acum – de fapt, am văzut că la comisie a fost altcineva, a fost o doamnă secretar de stat înainte –, dumneavoastră ne propuneți o lege care, practic, vine să spună că o lege deja existentă trebuie aplicată. Pentru că noi avem lege deja. Și, mai mult, avem Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013 privind normele de eliberare ale certificatelor de clasificare.
Pentru cine este interesat, din perioadă în perioadă, aceste norme se reactualizează, astfel încât să fie cât mai bune. Iar la nr. 1, „Criterii minime obligatorii”, pentru a obține certificatul de clasificare, se spune clar: „Starea generală a clădirii (exterior, interior)” și este bifat de la o stea la cinci stele, absolut toată lumea trebuie să aibă așa ceva. Face referire și la spațiile verzi, terenurile ambientale, alte dotări exterioare, la fel, cu bifă, de la o stea la cinci stele. Asta ce înseamnă? Că oricine dorește să aibă activitate de turism și dorește să-și ia certificat de clasificare este obligat ca fațade și acoperișuri, și spații verzi, și absolut tot ce înseamnă de jur împrejur și care-i aparține ca proprietate să fie în perfectă stare. Ce se întâmplă dacă nu e în perfectă stare? Vine autoritatea și poate să-i ridice certificatul de clasificare. Dacă i-a ridicat certificatul de clasificare, el nu mai poate funcționa. Deci ce doriți mai bun decât atât? Are fațada stricată? Veniți dumneavoastră și spuneți că nu e în regulă. L-ați atenționat, nu vrea să o facă? I-ați luat certificatul, pentru că aveți lege și puteți. De ce avem nevoie de o altă lege care, practic, nu are nicio legătură cu toate aceste lucruri? Eu, credeți-mă, nu pot să înțeleg.
Mai mult – pentru că înțeleg că susțineți în continuare și amendamentele propuse –, ați introdus noțiunea de stațiuni „balneoclimaterice”, cu toate că, am verificat chiar și astăzi, din nou, pe site-ul dumneavoastră nu există noțiunea; numai stațiuni „turistice”. Nu avem o altă clasificare, după stațiuni balneoclimaterice, deci, practic, nu are ce să caute aici.
Mai mult, dacă, de exemplu, înainte făceați referire numai la stațiuni turistice, cu toate că... dați-mi voie să vă spun un lucru personal: de ce numai în stațiuni turistice? Dar în celelalte localități? Adică în celelalte localități îi lăsați să aibă fațadele stricate, acoperișurile căzute, gunoaie și așa mai departe, eventual, le lăsați și licențele, dar în stațiuni nu. Nu vi se pare că este o discriminare?