Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2010
procedural · respins
Marius Sorin Ovidiu Bota
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc.
Eu m-am referit în mod special la proiectul de lege. Dacă vrem să înființăm și comisii prin care..., conform tradiției de 20 de ani din politica românească, când nu vrem să facem ceva înființăm o comisie, facem o comisie, facem un pact. Programul pe care l-am propus respectă întru totul ceea ce România s-a angajat.
Referitor la Autostrada „Transilvania”, România are nevoie de mai mult decât cele două culoare: IV și IX. Transilvania, toată regiunea Transilvaniei lipsește cu desăvârșire de pe harta TEN-Tr în ceea ce privește autostrăzile.
De aceea a fost necesară Autostrada „Transilvania” – să o includem –, de aceea, în anul 2004, am fost la Bruxelles și am susținut acel proiect, și am reușit să obținem sprijinul, chiar și de la BERD, cu privire la verificarea contractului încheiat.
Prin acest proiect de lege s-a reintrodus și ceea ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii încă nu a reușit să facă la nivelul Comisiei Europene, și anume legătura între Transilvania și Moldova. Pentru că din Moldova ca să ajungi pe infrastructură superioară trebuie să vii pe la Ploiești. Că așa au gândit unii cândva traseele importante ale României. Autostrada „Transilvania” a completat ceea ce lipsea pe harta României. Atât și nimic mai mult. Și este foarte bine că există.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.