Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2016
Declarații politice · adoptat
Ioan Iovescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Eu am fost un susținător al acestui Guvern, dar văd... Foarte sec, ne spune: nu susținem, nu susținem. Dumneavoastră știți ce se întâmplă cu aceste contravenții, că sunt termene. În momentul când se săvârșește fapta, în momentul când este întocmit procesul-verbal și apoi, al treilea, când este înștiințat omul efectiv, știți că din momentul când se săvârșește o faptă și circulă fără rovinietă până când este înștiințat trec mai mult de 6 luni?
Sigur că vă încadrați, pentru că acolo legea spune clar că în 6 luni, dacă nu este întocmit procesul-verbal. Or, dumneavoastră nu știu cum faceți că, de 5 ani, același termen. La 6 luni fără o săptămână faceți procesul-verbal și apoi îl trimiteți oamenilor, sigur că în timpul, iarăși, de o lună, care este reglementat.
O să spuneți sec că sunteți împotrivă, dar nu faceți nimic ca acești oameni să fie anunțați mai repede. Și, din discuțiile cu domnul președinte, am înțeles că și pierdeți, pentru că dumneavoastră..., dacă eu circul azi și mă anunțați peste șapte luni, în astea șapte luni pot să circul liniștit fără rovinietă.
Unde este mintea dumneavoastră? Nu mai pot să spun altceva. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.