Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2017
procedural · respins
Radu Mihai Mihail
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi, Am trei întrebări pentru inițiatori.
Prima întrebare este legată de afirmația inițiatorului, care a spus că, citez, „trebuie să votăm în cunoștință de cauză” și
că ne pune la dispoziție totul în materie de informație, să votăm în cunoștință de cauză. Întrebarea mea este: cum credeți că putem vota în cunoștință de cauză când primim raportul după ce a început ședința de plen, în condițiile în care încrederea pe care ar trebui s-o avem în raportor și în cei care controlează comisia de raport nu poate fi mai mare decât zero, dat fiind că sunt aceeași oameni care au scos peste noapte OUG 13? Asta e prima întrebare. Cum să avem încredere în acești oameni?
A doua întrebare este... Ați vorbit despre cei 15 ani dezastruoși de când aceste legi sunt în vigoare, care au busculat și au creat o justiție nefuncțională. Cum vă explicați totuși că acești ani, și mai ales ultimii ani, sunt cei în care justiția, fiind independentă într-o mare măsură, a reușit să scoată la iveală toată cangrena corupției din România? Și acum vreți să opriți această activitate.
Iar a treia întrebare este... Ați declarat că, citez: „Nu am găsit ce lege subordonează justiția politicului”..., „ce articol”, scuze. Întrebarea mea este dacă v-ați uitat la art. 3 alin. (1), care spune clar, se adaugă faptul că procurorii sunt puși sub autoritatea ministrului justiției, fără să se precizeze ce înseamnă aceasta, și dacă v-ați uitat cumva la art. 9, care spune că puterea legislativă și reprezentanții ei nu pot critica celelalte puteri ale statului.
Da, dacă voiați să scrieți negru pe alb că subordonăm, era vizibil, dar sunteți prea abili să veniți cu lucruri clare. De aceea, citiți printre rânduri, că dumneavoastră le-ați scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.