Gabriela Crețu

## Mulțumesc.

M-am înscris și prima, dar am fost raportoare pentru aviz la Comisia pentru afaceri europene și este firesc să exprim un punct de vedere imediat după raportorul comisiei principale. În sensul acesta, permiteți-mi câteva observații de natură mai generală.

Expunerea de motive, ca și punctul de vedere negativ al Guvernului, invocă art. 130 al Tratatului Uniunii Europene, cel referitor la independența băncilor centrale.

Propunerea legislativă susținea că ar dori să întărească independența. Guvernul refuză propunerea de frică să nu știrbească independența Băncii Centrale, așa cum domnul ministru tocmai ne-a spus.

## Stimați colegi,

Acest art. 130 este, poate, cel mai pervers și antidemocratic articol din tot tratatul.

Pentru cei care nu știu, independența băncilor centrale se manifestă față de state. Această măsură relativ recentă – și nu peste tot introdusă în lume – înseamnă că statul rămâne cu răspundere față de buna funcționare a economiei, dar pierde pârghiile monetare de intervenție: masa monetară, creditul, rata dobânzii, rata de schimb.

Primul semn al suveranității unui stat – emiterea de monedă – a fost redus la dreptul nominal de a alege ce personalitate să apară pe bancnote. În plus, statul trebuie să se împrumute de la băncile comerciale pentru a acoperi deficitul bugetar, plătind dobânzi.

În Franța, s-a făcut un calcul: volumul dobânzilor plătite de Guvern de la introducerea măsurii egalează întreaga datorie publică a statului francez. Dacă ele nu s-ar fi plătit, ea n-ar fi existat.

La nivel european, independența a favorizat înlocuirea decidenților legitimi pe care noi i-am votat, adică Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, cu troica alcătuită din Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisie.

Au mai fost troici în istorie. Cea sovietică avea sarcina să elimine dușmanii poporului. Cea actuală mi se pare că vrea să elimine popoarele de la orice decizie care ne privește.

Banca Națională are rol de banca băncilor, ca orice bancă centrală, și de autoritate de reglementare în domeniu. Responsabilitatea sa este uriașă în ceea ce a ajuns economia noastră.

Nu putem uita... Ne putem uita la mai multe aspecte, simplu: gradul de „euroizare” a economiei într-o țară în care moneda este leul, falimentele frauduloase din anii ’90–2000, la situația celor care au credite în diverse valute, la surprinzătoarele cotații ale euro și dolarului, dar mai ales la cele 20 de miliarde de euro împrumutate de Guvernul României pentru a salva sistemul bancar, care are peste 80% capital străin, și a câștiga încrederea piețelor financiare.

Aceasta a fost destinația înscrisă în acord, dar cetățenii au înjurat guvernele care ar fi furat banii.

Poate că s-a furat mult, dar ceea ce s-a furat e praf în ochi în comparație cu ceea ce poporul român plătește nedrept, dar în mod absolut legal, astfel încât, stimați colegi, denumirea băncii noastre centrale are o ușoară notă de ironie, pentru că funcția ei publică nu este îndeplinită.