Octavian Liviu Bumbu

Mulțumesc, domnule președinte.

Oricât m-oi strădui ca să fiu mai scurt, nu pot, dar intervenția să fie mai scurtă, cu certitudine, da.

Am o senzație că mă aflu într-o piesă sau asist la o operă a lui Eugen Ionescu, a lui Samuel Beckett, a lui Kafka pentru... sau, mai popular spus, că asist la o poziție în care căruța e înaintea cailor. O să mă explicitez.

În perioada proletcultistă, cei mai vechișori știm, ne amintim că existau facultățile muncitorești. Erau luați muncitori, care erau trimiși la facultate, ulterior făceau și liceul. Și se lăudau mai mult cu liceul decât cu facultatea.

Acum am ajuns în situația când se spune referitor la unii autori că au scris mai multe cărți decât au citit sau că și-au dat doctoratul înainte de a face facultatea. Și-au dat doctoratul, pe urmă au făcut facultatea. Toate acestea nu sunt decât o expresie a faptului că doctoratul a căzut în derizoriu.

Nu dau exemple concrete, când un profesor de renume a venit cu două sacoșe de doctorate vechi, să-mi aleg o temă și să o adaptez la condițiile actuale și să fie..., să mă înscriu printre cei care primesc doctoratul. Consider că riscul și sarcina le revin tocmai celor care coordonează doctorate, celor care le evaluează, și nu să căutăm să inventăm legi, care să facă ce? Fără o reformă profundă morală în sistem... Deci mi-am asumat această poziție cu riscul de a – știu eu? – supăra niște somități, dar realitatea asta este. Întâi reformă în sistem... morală, indiferent de nivelul intelectual sau de poziția de erudiție pe care se află.

Vă mulțumesc.