Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2014
procedural · adoptat
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule senator,
Și eu, de aici, de la fotoliul de președinte, am văzut care era prezența. Și faptul că unii nu au vrut să voteze este cu totul altceva.
În fine, stimați colegi, Biroul permanent nou-ales va avea o primă ședință pentru a aproba programul de lucru pentru zilele următoare, așa încât îi rog pe membrii Senatului să rămână în sala de ședință și îi invit pe membrii Biroului
permanent să ne întâlnim în Sala „Constantin Stere” pentru câteva minute pentru a aproba programul de lucru. Da, domnul senator Hașotti.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.