Monitorul Oficial·Partea II·5 iulie 2003
other · respins
Valentin Vasilescu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Noi nu am votat Ómpotriv„ din spirit de frond„ sau pentru c„ nu am fi de acord cu colegii no∫tri, dar v„ reamintesc, ∫i d‚n∫ii cunosc ∫i drept dovad„ au amintit mai t‚rziu, mai Ón spate, undeva la un alt amendament, c„ cunosc acest termen, ce Ónseamn„ acest termen de îsecuritate na˛ional„“. ™i v„ reamintesc, securitatea na˛ional„ include ∫i siguran˛a na˛ional„, ∫i ordinea public„, ∫i ap„rarea, iar modul Ón care a fost trecut aici îap„rarea securit„˛ii na˛ionale, a ordinii“, at‚ta timp c‚t ordinea este inclus„ Ón securitate, este o gre∫eal„ de formulare, zic eu, pe care o putem l„sa a∫a cum a fost anterior, adic„ dac„ comisia a spus îap„rarea siguran˛ei na˛ionale, a ordinii publice“ era foarte corect.
Aici no˛iunea de îsecuritate“ a fost introdus„, s„ spunem a∫a, doar de form„ sau ca s„ ne aliniem la anumite principii, dar era mai corect a∫a cum a stabilit-o comisia, zic eu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.