Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 decembrie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
M‡rton çrpad-Francisc
Discurs
Domnule vicepreºedinte, Doamnelor ºi domnilor,
La acest proiect de lege am propus un set de amendamente, pentru a încerca sã elimin o confuzie totalã care s-a creat de cãtre autorii legii, prin care se ajunge, la un moment dat, ca trei lucruri distincte sã fie definite ca unul singur: nediscriminarea egalã cu egalitatea de ºanse, egalã cu hãrþuirea sexualã. Aceastã confuzie totalã Ñ care, pe deasupra, unul din ultimele articoleÉ dovada neefectuãrii acestor acte incumbã celui care este atacat cã a fãcut aceste acte Ñ duce la o situaþie destul de neplãcutã.
Eu am încercat, prin amendamentele pe care le-am propus, sã definim fiecare lucru, conform semnificaþiei acelui termen. Adicã egalitatea de ºanse, doamnelor ºi domnilor, este o discriminare pozitivã. Deci este o discriminare, nu nediscriminare. Deci nu se poate spune cã egalitatea de ºanse este un act de nediscriminare. Este un act de discriminare pozitivã, pe care noi o susþinem. Solicitãm, dar trebuie sã fie definit termenul ca atare.
Din acest considerent, am un amendament, primul amendament respins, mai toate amendamentele mele au fost respinse, la art. 1, care ar suna astfel: ”Prezenta lege reglementeazã mãsurile pentru promovarea egalitãþii de ºanse între femei ºi bãrbaþi, respectiv eliminarea discriminãrii directe ºi indirecteÒ. Din acest prim articol, am încercat, prin asta, sã arãt cã sunt douã lucruri distincte.
Acest proiect este în procedurã de urgenþã.
Vã rog ca un reprezentant al comisiei sã ne propunã timpii de dezbatere.
Sunt sesizate în fond Comisia pentru muncã ºi protecþie socialã ºi Comisia pentru drepturile omului, culte ºi problemele minoritãþilor naþionale.
Vã rog sã facã cineva o propunere privind timpii de dezbatere.
Poftiþi!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.