Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2001
other
Valeriu Stoica
Discurs
## Domnule vicepreºedinte, Domnilor deputaþi,
În aceste zile se împlinesc 10 ani de la mineriada din septembrie 1991. Acest eveniment a adus atunci grave prejudicii României atât pe plan intern, cât ºi pe plan internaþional: pierderi de vieþi omeneºti, compromiterea procesului democratic, întârzierea reformelor ºi a procesului de integrare în structurile euroatlantice. Mineriada din 1991 a redus demarajul democraþiei în România. Aceste manipulãri politice din perioada 1990 Ð 1991 au risipit simpatia internaþionalã pe care România o câºtigase cu sânge în decembrie 1989.
Întreaga opinie publicã internã ºi internaþionalã a asistat îngrozitã la zguduirea instituþiilor statului ºi la loviturile îndreptate împotriva reprezentanþilor societãþii civile.
Fiecare dintre noi a sperat atunci ca astfel de tragedii sã nu se mai repete în România. Cu toate acestea, istoria ne-a demonstrat opt ani mai târziu cã asemenea evenimente tragice se pot întâmpla din nou. Democraþia a intrat atunci în colaps, primele luni ale anului 1999 au arãtat cã nostalgicii vechiului regim, cei care nu au dorit niciodatã ºi nu doresc nici acum reintegrarea României în structurile euroatlantice, cei care se opun sistemului democratic ocupã în continuare poziþii importante în politica româneascã. Ei sunt organizaþi ºi exploateazã cu cinism problemele oamenilor în beneficiul propriilor interese.
Acest fapt a fost demonstrat în ianuarie 1999, când preºedintele P.R.M., Corneliu Vadim Tudor, aplauda declanºarea ultimei mineriade, cerând soldaþilor ºi jandarmilor sã intre în cazarmã ºi sã nu execute ordinele primite.
În încercarea de a obþine beneficii politice de pe urma miºcãrilor sociale, liderul P.R.M. îndemna populaþia la revoltã, cerând formarea unui consiliu revoluþionar.
Mai mult decât atât, într-un interviu din 24 februarie 1999, Corneliu Vadim Tudor se solidariza cu Miron Cozma, cel care a condus mineriada din acel an, folosindu-se de nemulþumirile sociale ale minerilor pentru a scãpa de rãspunderea pentru faptele sale.
Fiecare mineriadã a însemnat, de fapt, un atac dirijat din umbrã la adresa democraþiei.
Dupã 10 ani de istorie zbuciumatã ne putem întreba ce doresc oameni precum Vadim Tudor ºi Miron Cozma. Poate cã rãspunsul se aflã în ultima campanie lansatã de liderul P.R.M. conform cãreia teroriºti palestinieni ar fi beneficiat de programe de antrenament în România.
Astfel de declaraþii, fãcute în momente de maximã tensiune internaþionalã, urmãresc îndepãrtarea României de comunitatea statelor democratice ºi naºterea unui sentiment de neîncredere faþã de þara noastrã.
Aceastã campanie nu este un simplu pamflet, este o crimã la adresa României. Corneliu Vadim Tudor a fost prea mult timp tolerat juridic ºi politic. Procurorul general are datoria sã finalizeze cât mai grabnic ancheta privind faptele sãvârºite de Corneliu Vadim Tudor. Pe aceastã bazã, ministrul justiþiei are obligaþia constituþionalã de a adresa Senatului cererea de ridicare a imunitãþii parlamentare. Vedem cum Corneliu Vadim Tudor aminteºte P.S.D. cã el ºi partidul sãu au salvat de cel puþin 10 ori actualul partid de guvernãmânt în perioada 1992 Ð 1996. Actualii guvernanþi nu trebuie sã se mai lase înºelaþi de retorica lui Corneliu Vadim Tudor, care ºi în aceste momente transformã micile servicii politice pe care le poate oferi P.S.D. în monede de schimb pentru pãstrarea statutului de privilegiat faþã de justiþie.