Ioan Onisei

## Domnule vicepreºedinte, Domnule secretar,

## Stimaþi colegi,

Mã voi referi la noul proiect al Legii audiovizualului. Analiza proiectului noii Legi a audiovizualului, astfel cum acesta a fost aprobat de Senat, reliefeazã încã o datã tendinþa Guvernului Nãstase ºi a majoritãþii P.S.D. de a controla, subordona ºi acapara mijloacele de informare în masã.

Primul ºi cel mai grav aspect îl constituie încercarea de a imixtiona Guvernul ºi structuri ale administraþiei centrale în procesul de reglementare ºi control al domeniului

audiovizualului, domeniu care, prin excelenþã, este al libertãþii de exprimare ºi al concurenþei libere.

Modalitatea de stabilire de cãtre Guvern a evenimentelor considerate de importanþã majorã ºi a procentului din populaþie care va reprezenta ”o parte importantã a publiculuiÒ constituie o nouã, vãditã ºi grosolanã încercare a Cabinetului Nãstase de a influenþa politic audiovizualul ºi a manipula opinia publicã.

Partidul Democrat apreciazã cã este inacceptabil ca Guvernul sã stabileascã ce crede el cã este important pentru români sã urmãreascã la televizor.

Probabil cã videoguvernarea Nãstase îºi doreºte sã listeze, pe secvenþe, monologul actualului prim-ministru în Babilonul care a ajuns, din cauza sa, România.

Televiziunile private ar urma sã fie obligate sã intoxice milioane de români cu imaginea, plinã de suficienþã ºi aroganþã a domnului Adrian Nãstase, primul-ministru al Guvernului Nãstase.

Partidul Democrat susþine ideea ca aceastã listã sã fie stabilitã de Consiliul Naþional al Audiovizualului, autoritatea autonomã supusã numai controlului parlamentar, Guvernul urmând doar sã transmitã lista Comisiei Europene.

Un alt aspect îngrijorãtor este acela cã în procesul de autorizare a difuzãrii unor servicii de programe audiovizuale, licenþa audiovizualã se acordã pe baza obþinerii în prealabil a avizului tehnic, eliberat de ”autoritatea de reglementare în comunicaþii, în condiþiile stabilite de aceastaÒ.

Dacã ne uitãm însã în Legea nr. 74 din 1996 a telecomunicaþiilor vom vedea cã, potrivit art. 5, Ministerul Comunicaþiilor, ca organ de specialitate al administraþiei publice centrale, este autoritatea de reglementare.

Dincolo de caracterul confuz ºi contradictoriu al dispoziþiilor art. 50, 53, 56, 57 ºi 58 din lege, care instituie un cerc vicios ºi birocratic al jocului de-a licenþele, autorizaþiile, avizele, deciziile, iar pe de altã parte controlul asupra audivizualului de cãtre un ministru, deci de cãtre politic, noi susþinem cã aceste licenþe trebuie la rândul lor sã fie emise de cãtre o autoritate autonomã, în sensul art. 115, 116 din Constituþia României.

Partidul Democrat apreciazã cã numai o autoritate autonomã, aºadar o autoritate de tipul Consiliului Naþional al Audiovizualului, supusã numai controlului parlamentar, poate asigura obiectivitatea ºi corectitudinea procesului de acordare a licenþelor, independenþa acestuia faþã de Guvern ºi poate asigura libertatea ºi pluralismul în activitatea presei audiovizuale.