Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 ianuarie 2013
oath taking · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Domnule vicepreședinte,
Aveți perfectă dreptate. O să-mi permiteți să vă explic eu de ce această procedură unitară se poate după aceea stabili și în cele două regulamente.
În Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități este cea care îndeplinește și această funcțiune, dar are textul definirii diferit față de Comisia juridică de la Senat, unde preia, după depunerea jurământului de majoritatea senatorilor, cele două treimi, și funcția de validare. Și atunci, nu avem în corpul celor două regulamente, pentru că nu am reușit în ultimii ani să ne înțelegem pentru modificări, și o să vă rog frumos ca după ce aprobăm acest statut cele două Comisii pentru regulament cu Comisia de statut să lucreze în următoarele trei-patru săptămâni de zile ca să avem explicații și comisii cu aceeași definiție în ambele regulamente. Este – dacă vreți – una dintre recomandările prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, ca această comisie, de aceea am și definit-o, să aibă aceeași definiție în ambele chestiuni.
Ce facem la Camera Deputaților? Rămâne în Comisia de validare sau o transferăm către Comisia juridică după ce parlamentarii au depus jurământul? Îi extindem și spunem că analizează și cazurile de incompatibilitate și conflict de interese, ea neavând în regulament acum această prevedere. De aceea, domnule vicepreședinte, vă cer permisiunea să rămânem pe formula aceasta și mulțumesc mult.
Am înțeles că sunteți de acord.
Nu-l mai supunem la vot, am înțeles și vă mulțumesc mult pentru înțelegere.
La alin. (2) am trecut. Alin. (3), dacă aveți obiecții? Nu. Mulțumesc. La alin. (4)? Nu. Alin. (5), nu. Intrăm în art. 18[1] „Interdicția publicitară”. Dacă aveți obiecții? Nu. Mulțumesc.
Art. 19 se abrogă. A fost pus la art. 7 „Declarația de avere și de interese” și dispare de aici.
La punctul 17, după art. 19 se introduce un alineat nou, art. 19[1] .
Aici domnul deputat Andronache are un amendament. La prima parte, da?
Mulțumesc mult.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.