Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2017
Informare · informare
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor,
Această modificare a legii care ne reglementează activitatea, statutul și, evident, și drepturile noastre se datorează faptului că pentru diurna de deplasare avem fixat un procent din salariul brut și s-a considerat că, prin mărirea salariului nostru brut, acest procent de 2% ar fi exagerat de mare și s-a decis să rămână la latitudinea Biroului permanent a stabili această sumă, evident, în funcție de posibilitățile bugetare ale Camerelor, promițându-ni-se că va fi în sumă exactă cât este actualmente.
Deci se păstrează actuala... forma nemajorată a diurnei de deplasare, deci în sumă totală identică cu ceea ce am avut înainte de majorare.
Deci este, mi se pare, o solicitare corectă.
Eu am avut o altă propunere, de a fixa tot un procent care să ne ducă la aceeași sumă, dar cred și am crezut – comisia a adoptat acest raport – că ar fi corect să lăsăm la latitudinea Biroului permanent, având în vedere diferitele posibilități de modificare a situației economice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.