Márton Árpád Francisc

## Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

De obicei, într-o ședință de declarații politice în jurul datei de 15 martie, câte un reprezentant al grupului nostru are o intervenție legată de însemnătatea acestei zile. Și eu m-am pregătit anul acesta să am o astfel de intervenție. Programul Camerei Deputaților și evenimentele de după 15 martie au modificat prima mea intenție.

Declarația mea de anul acesta, conținând mesajul actualizat al celor 12 puncte publicate pe 15 martie 1848, s-ar fi axat pe ideea că dictaturile au specificitatea de a sugruma libertatea presei și a întemnița adversarii politici, respectiv de a subjuga din punct de vedere economic marea masă a populației. Nu e de mirare deci că atunci când această strângere economică nu mai poate fi suportată de populație, aceasta izbucnind în revoltă, primele cerințe ale petițiilor elaborate de revoluționari, pe lângă dorințe economice, conțin necesitatea eliberării presei și a deținuților politici.

Ca atare, punctul 1, respectiv 11 al Declarației din 15 martie de la Pesta conțin solicitarea libertății presei, respectiv a eliberării deținuților politici.

Mai mult, în aceeași zi au ocupat o tipografie și au tipărit această petiție, eliberând faptic presa, și în fruntea unei mari mase de oameni s-au dus la Buda, unde l-au eliberat din închisoare pe Táncsics. Nu trebuie să mă forțez mult ca să găsesc o asemănare între aceste evenimente și modul cum în 1989 a fost ocupat sediul Televiziunii Române sau derularea evenimentelor actuale din Africa de Nord și Orientul Apropiat.

Totodată, orice dictatură în naștere, căci acestea în zilele noastre apar câteodată printr-o procedură democratică, își arată colții prin încercarea de a restrânge libertatea presei și a închide, foarte frecvent, prin intentarea unor procese de fațadă, adversarii politici.

De aceea, trebuie să reacționăm imediat când o putere are astfel de derapaje. Cam atât ar fi conținut declarația mea. Dar încercările de preluare a puterii nu o dată sunt precedate de provocări și ațâțări naționaliste, capabile să învrăjbească popoarele din stat. Asta s-a întâmplat și în vara anului 1848, în martie 1990 și, din păcate, se pare că se întâmplă și în martie 2011.

Este dureros că nu Partidul România Mare sau PUNR-ul, ci PSD-ul și PNL-ul sunt acelea care speculează anumite evenimente, pe care eu le consider provocări de nu știu cine gândite. Astfel, după o intervenție deplasată a senatorului Șova, care de la Codul muncii a ajuns până la Horia, Cloșca și Crișan, sau ieșirile senatorului Hașotti, care, deși este istoric și ar trebui să cunoască necesitatea verificării informațiilor, a venit cu o declarație ca răspuns la un mesaj al prim-ministrului dintr-un stat vecin, legat de propoziții pe care acest mesaj nu le-a conținut, și continuând cu dezbateri lungi televizate pe mai toate canalele de televiziune și radio sau cu intervențiile politice din data de 22 martie, respectiv cu dezbateri la fel de lungi și deplasate asupra unui proiect de lege depus de mult timp în Parlament, care, de fapt, a realizat conformarea legislației țării la prevederile directivelor europene.