Márton Árpád Francisc

## Domnule vicepreședinte,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Fiind membru în Comisia pentru cultură, trebuie să vă spun că în această comisie, anul trecut și cu un an înainte, s-a dezbătut mult asupra acestui obiect de patrimoniu.

La dezbaterea bugetului din 2000 și pentru 2016 am avut intervenții toate grupurile parlamentare.

Comisia a și adoptat anumite amendamente, prin care am introdus în bugetul de stat o sumă, de cinci milioane, prin care să se înceapă demersurile necesare pentru a putea plăti suma cerută de proprietari.

Evident că erau mai multe propuneri de sume, pentru a fi cât mai aproape de solicitările de atunci ale proprietarilor. Până una-alta, am avut bugetul cum l-am avut și s-a luat acea decizie de a încerca să se strângă banii necesari de la populație. O încercare nereușită.

Ca atare, într-adevăr, ordonanțele – că vine și cealaltă ordonanță – nu-și mai au rost, efectul lor – deși a produs efecte juridice – a devenit caduc. Ca atare, trebuie să le respingem.

Dar ideea de bază, despre care doresc să vă vorbesc, este una simplă. Dacă noi dorim să achiziționăm în domeniul public al statului opere de valoare, noi, anual, trebuie să avem în bugetul de stat o sumă de..., care să poată să rămână și pentru anul viitor și să se mai pună un bănuț, ca, în momentul în care se ivește o posibilitate de a cumpăra un astfel de obiect, statul român să-și facă datoria. Pentru că astfel de improvizații, pe care le-am avut anul trecut, nu duc nicăieri, așa cum am văzut.

Deci nu e nevoie de ordonanțe, nu e nevoie de legi, avem Legea bugetului de stat, în care trebuie să avem siguranța că avem bani și pentru renovarea imobilelor pe care le avem, de o inestimabilă valoare, și de recuperarea imobilelor care, iarăși, țin de patrimoniul cultural național. Vă mulțumesc.