Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Pentru a înțelege o parte din problemele noastre, permiteți-mi să vă prezint câteva date statistice.
Pe data de 15 noiembrie 2018, Guvernul adoptă Ordonanța de urgență nr. 99, pentru a se putea expropria pentru cauză de utilitate publică, în favoarea unor lucrări în domeniul sănătății, învățământului și sportului, și să se extindă nu numai la București, ci și la celelalte autorități publice locale.
Ordonanța de urgență are o singură pagină. O singură pagină! Intră în dezbatere la Senat.
Pe data de 12 decembrie, Camera Deputaților adoptă un proiect de lege care modifică substanțial art. 1 al Legii nr. 255/2010 și abrogă punctul 1 din ordonanță. Deci abrogă punctul 1 din ordonanță.
Pe data de 6 februarie, Senatul adoptă proiectul de lege de adoptare a ordonanței, în formă nemodificată. Adică punctul 1 fiind abrogat, totuși formă nemodificată. După care vine această dezbatere în Camera Deputaților, unde din două pagini ajungem la 23.
Cum e cu bicameralismul, stimați colegi?
Nici să nu vorbim de niște probleme tehnice!
Vă rog să deschideți acest raport!
Ce ne spune raportul?
Punctul 1 – nemodificat. Adică rămâne în ordonanță nemodificat un text abrogat deja.
La ce se referă această nemodificare? Că în cuprinsul art. 1 sintagma va apărea așa.
Ce spune raportul comisiei față de acest text? „Nemodificat”.
După care urmează punctul 2.
Punctul 2 ce conține? O reformulare a întregului art. 1. Adică avem un punct 1 și un punct 1[1] , care este o reformulare a aceluiași articol.
La punctul 11 din raport o să constatați următoarele: punctul 5.
La punctul 14 o să găsiți punctul 6.
Și la punctul 16 iarăși o să regăsiți punctul 5, un alt punct 5, care se referă la alt articol și iarăși urmează renumerotarea până la punctul 11, introducând zeci de alineate și articole noi în lege.
Acest art. 1 de la „Superschi în Carpați” conține toate posibilitățile, inclusiv de investiții în parteneriat public-privat pentru extragerea, de exemplu, a lignitului.
Noi știm și suntem convinși că este nevoie de o înlesnire a situației actuale de expropriere pentru cauză de utilitate publică, atât pentru extracție de gaz, cât și pentru gazoducte, precum și pentru autostrăzi, transport, energie electrică. Dar între această necesitate și această formă, care deschide total posibilitatea de a lua de la cetățean proprietatea lui și a acorda unei societăți comerciale în PPP, ca să își facă investiții, este o cale destul de lungă, care, din punctul nostru de vedere, este inacceptabilă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .