Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2010
Declarații politice · respins
Iustin Marinel Cionca-Arghir
Intervenții ale deputaților referitoare la programul de lucru
Discurs
## Domnule vicepreședinte, Stimați colegi,
În data de 14 aprilie 2010, Comisia pentru regulament s-a întrunit pentru a aproba un Proiect de hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților, inițiat de către domnul William Gabriel Brînză, deputat PDL.
Studiind regulamentele parlamentelor țărilor din Uniunea Europeană, putem constata că nu există nicio interdicție privind constituirea comisiilor permanente în timpul unei legislaturi și, de asemenea, faptul că domeniile de activitate ale acestor comisii țin exclusiv de voința politică a respectivelor parlamente.
Nici prevederile legale, nici cele regulamentare din țara noastră nu impun restricții privind constituirea de noi comisii parlamentare.
Având în vedere acest fapt, în urma dezbaterilor, proiectul de hotărâre și prezentul raport au fost aprobate cu unanimitatea voturilor celor prezenți.
Ca urmare a acestui fapt, Comisia pentru regulament supune plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul și Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.