Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2010
Informare · adoptat tacit
Adrian Solomon
Discurs
Domnule Vișan... domnule Vișan, v-am pronunțat numele, puteți veni la un drept la replică și vorbiți, ca să vă audă și poporul.
Ceea ce se întâmplă astăzi, prin modalitatea dumneavoastră de a vota în plen ceea ce ar fi în atribuțiunile Biroului permanent, arată o necunoaștere clară a spiritului și literei regulamentului, Statutului parlamentarilor și Constituției țării, pentru că ceea ce faceți dumneavoastră este să reîntoarceți toate, știu eu, procedurile către votul direct, către Agora, și de-aia vă propun să întoarceți și voturile dumneavoastră către popor, să mergeți în Piața Constituției, pentru că acolo e lumină de zi și nu mai consumați nici curentul, care costă destul de mult, și renunțați și la diurna dumneavoastră, și la indemnizația dumneavoastră, și vă spun că, atunci, poporul va fi mult mai fericit, căci ne întoarcem în timp, vreo 2000 de ani, în timpul democrației directe din Grecia Antică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.