Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2004
other · adoptat
Mircea Alexandru
Discurs
Domnului senator Niculae Sin am onoarea s„-i r„spund la Óntrebare.
Œn leg„tur„ cu Óntrebarea dumneavoastr„, formulat„ Ón ∫edin˛a Senatului din 16 februarie 2004, referitor la modul de aplicare a celor nou„ programe ce vizeaz„ ordinea public„ ∫i securitatea cet„˛enilor din localit„˛ile rurale din jude˛ul Giurgiu, am onoarea s„ v„ prezint urm„torul r„spuns.
Datorit„ evolu˛iei ∫i dinamicii vie˛ii sociale Ón mediul rural, care produce de fiecare dat„ motiva˛ii esen˛iale Ón situa˛ie operativ„, sarcinile poli˛iei rurale nu pot fi nici limitate ∫i nici lipsite de importan˛„.
Analizele efectuate au scos Ón eviden˛„ faptul c„ Ón cadrul procesului amplu de reform„ a activit„˛ii Poli˛iei, Ón conformitate cu Legea nr. 218/2002 privind organizarea ∫i func˛ionarea Poli˛iei Rom‚ne, este necesar„ reconsiderarea activit„˛ii ∫i la nivelul celor mai mici structuri, Ón spe˛„ la postul de poli˛ie comunal, sens Ón care au fost elaborate instruc˛iuni ale ministrului administra˛iei ∫i internelor privind organizarea activit„˛ii poli˛i∫tilor Ón mediul rural, sprijinul, Óndrumarea ∫i controlul acestora.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 16/2.III.2004 Argumentul principal al acestui demers are la baz„ unele obiective majore ∫i practice, dintre care enum„r: apropierea de popula˛ie ∫i asigurarea prezen˛ei poli˛istului Ón mijlocul comunit„˛ii; realizarea unei colabor„ri eficiente cu administra˛iile publice locale ∫i autoritatea teritorial„ de ordine public„; perfec˛ionarea sistemului de rela˛ionare ∫i colaborare cu unit„˛ile teritoriale de jandarmi, gardieni publici, alte institu˛ii cu responsabilit„˛i Ón domeniul asigur„rii ordinii ∫i lini∫tii publice ∫i altele.
Œn acest sens, Programul pentru lini∫tea comunit„˛ii rurale, despre care a˛i Óntrebat Ón mod expres, prin obiectivele sale a urm„rit crearea de c„tre efectivele poli˛iei rurale a unui r„spuns adecvat necesit„˛ilor comunitare, cre∫terea corectitudinii ∫i operativit„˛ii, a fermit„˛ii Ón aplicarea legii, profesionalizarea agen˛ilor de poli˛ie rural„, modelarea atitudinii ∫i comportamentului fa˛„ de cet„˛ean, pentru a contribui Ón mod mai eficient la asigurarea unui climat de ordine ∫i siguran˛„ civic„ corespunz„tor.
La nivelul jude˛ului Giurgiu au fost Ónfiin˛ate ∫apte centre zonale, prin acestea urm„rindu-se Óntr-o foarte mare m„sur„ eliminarea unor verigi intermediare de la postul de poli˛ie comunal c„tre inspectoratul jude˛ean de poli˛ie.
Pe l‚ng„ Ónfiin˛area celor ∫apte centre zonale Ón cadrul sistemului integral de ordine ∫i siguran˛„ public„, a fost Ónfiin˛at ∫i un post de jandarmi pe raza comunei Aduna˛ii Cop„ceni, compus dintr-un ofi˛er ∫i opt jandarmi angaja˛i pe baz„ de contract, care au ac˛ionat ∫i ac˛ioneaz„ Ómpreun„ cu agen˛ii de poli˛ie rural„ pentru asigurarea unui climat de ordine c‚t mai bun Ón zona de responsabilitate.
Pe raza ora∫ului Bolintin Vale func˛ioneaz„ un deta∫ament de jandarmi, compus dintr-un ofi˛er, un subofi˛er ∫i 25 de jandarmi angaja˛i pe baz„ de contract, care ac˛ioneaz„ pe raza ora∫ului ∫i a centrelor zonale Ogrezeni ∫i Roata.